Gigi Becali, patronul FCSB, nu s-a mai putut abține și a răbufnit după meciul restant cu FC Botoșani, scor 0-1.
Finanțatorul campioanei României a găsit vinovatul după rezultatul rușinos cu echipa moldoveană.
FCSB a pierdut pe terenul lui FC Botoșani, scor 0-1, într-un meci restant din etapa 4. Zoran Mitrov a marcat unicul gol al partidei.
Gigi Becali l-a certat pe Ștefan Târnovanu după meci. Patronul campioanei României susține că portarul său putea să facă mai multe la faza golului.
„Ce să fie (n.r. la Botoșani). A fost un meci de fotbal. De ce să fiu supărat? Nu mai contează acum. Nu trebuia să pierdem un astfel de meci.
Târnovanu, acolo, la faza golului, trebuia să apere. Degeaba discuta după aceea că nu știu ce a fost”, a spus Gigi Becali pentru DigiSport.
Mă uitam la bucuria jucătorilor mei. Incredibil! Parcă luasem Liga Campionilor! Nu mai contează, avem o primă pentru ei, copiii au fost formidabili. Au meritat aceşti copii, merită premiaţi. Efortul a fost senzaţional”, a declarat patronul lui FC Botoșani, potrivit Sportpesurse.
Elias Charalambous, antrenorul FCSB, susține că echipa sa nu are nicio scuză pentru înfrângerea cu FC Botoșani, scor 0-1.
„Știam dinaintea partidei cum va fi acest meci. Știam că va fi un meci complicat pentru ambele echipe, mai ales pe acest teren care nu este de fotbal.
Nu avem scuze. Ne-am creat ocazii importante, dar atunci când ratezi aceste oportunități… După minutul 70 am riscat. Nu am nimic ce să le reproșez jucătorilor.
Au făcut tot ceea ce au putut. Trebuie să ne refacem fizic cât mai repede, pentru că sâmbătă vom avea un nou meci. Pe un astfel de teren nu am putut să ne practicăm jocul”, a spus cipriotul, la flash-interviu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER